Lipirea  Materialelor Traditionale

Energia superficiala este o masura a cat de usor se raspandeste ceva pe o suprafata, cunoscuta si sub denumirea de umezire. Materialele cu energie superficiala ridicata se umezesc foarte bine si formeaza legaturi usor, in timp ce cele cu energie superficiala scazuta rezista la eliminare. Energia superficiala este motivul pentru care este simplu de lipit metalele si dificil de lipit materialele plastice.

Intre aceste extreme se afla o serie intreaga de substraturi cu energii superficiale medii - nu foarte greu de lipit, dar fiecare cu propriile considerente specifice. Acest grup de materiale traditionale include tehnologii vechi, cum ar fi sticla, ceramica si betonul, precum si mai multe materiale naturale precum lemnul, pielea si tesaturile (naturale si sintetice). In multe cazuri, proiectantii aleg un material specific pentru aspectul sau, ceea ce poate influenta si alegerea adezivului.

Materialele textile variaza de la materiale naturale, cum ar fi bumbacul sau lana, pana la materialele sintetice cu energie superficiala redusa (LSE), precum poliesterul. Aplicatiile obisnuite in care lipirea este preferata cusaturii includ acoperiri de podea si perne de scaun, precum si unele imbracaminte si accesorii. Preocuparile privind lipirea textilelor sunt, de obicei, legate de materialul de baza, mai degraba decat de faptul ca este tesut. ​

Pielea poate fi tabacita sau netabacita si este apreciata pentru natura sa durabila si flexibila. Este cel mai frecvent utilizata in imbracaminte, articole sportive si mobilier, adesea in aplicatii cusaturile sunt vizibilelegatura este preferabila. Partea din spate a pielii este in general poroasa si usor de lipit, dar partea finisata poate avea ulei sau pigmenti de finisare pe care adezivul trebuie sa se lipeasca mai degraba decat pe pielea in sine.